PĂCATUL VRĂJITORIEI

Iată câteva din cele mai obişnuite feluri de vrăjitorii, unele aproape uitate, altele practicate şi în zilele noastre, pe care le combatem şi de care trebuie să fugim, fiind iscodiri diavoleşti care amăgesc şi înşeală pe mulţi creştini spre a lor pierzare. Poate, într-adevar, să ajute diavolul pe oameni prin vrăji, mai mult decât ne ajuta puterea si harul lui Dumnezeu? Să se ştie că diavolii nu au nici o putere de a vindeca pe cineva, de a descoperi pagube sau pe răufăcători. Ei nu pot niciodată să facă minuni adevărate, ci numai cu năluciri mincinoase înşeală pe cei necredincioşi şi slabi în credinţă. Acest adevăr ni-l arată dumnezeiescul părinte loan Gură de Aur, zicând: "Nu vezi cum diavolii n-au putut să vindece nici chiar pe vrăjitorii şi fermecătorii care le slujeau lor, de beşicile şi de bubele date de Moise în Egipt, şi pe tine oare au să te vindece? (Ieşire 9, 11). şi dacă dracii nu se milostivesc de sufletul tău, cum se vor întrista pentru durerea trupului tău? Dacă dracii se silesc să te izgonească pe tine din împărăţia lui Dumnezeu, cum te vor izbăvi pe tine de boli? Acestea sunt râsuri şi basme. Deci nu te amăgi, creştine, că niciodată lupul nu se poate face oaie, nici diavolul nu se face cândva doctor. Că mai lesne poate face focul să îngheţe şi zăpada să încălzească, decât diavolul să te vindece pe tine cu adevărat" (Împărţire de grâu, pag. 324).

Deci, noi când ne îmbolnăvim sau avem necazuri, sau suntem nedreptăţiţi, sau avem pagube, sau feciori de căsătorit, sau alte greutăţi în familie, să nu mai alergăm la ajutorul diavolului şi al slugilor lui, care sunt vrăjitorii şi ghicitorii, ci la biserică să alergăm şi la preoţi, la rugăciune şi la post şi îndată ne va ajuta Bunul nostru Tată, Care ne-a zidit căci are milă de noi. 

Creştinii apelează la vrăjitorii pentu că a slăbit în ei credinţa şi frica de Dumnezeu; pentru că nu se roagă îndeajuns creştinii de astăzi, ca să-şi împlinească cererile lor prin rugăciune, iar nu prin ghicire; pentru că nu citesc Sfânta Scriptură să vadă ce osândă ajung pe cei vrăjitori şi pentru că nu merg regulat la biserică, nu se spovedesc în cele patru posturi şi nu cer la nevoie sfatul şi rugăciunile preotului. Mai aleargă unii creştini la ghicit pentru că au uitat făgăduinţele pe care le-au dat lui Hristos la Sfântul Botez, când au spus: "Mă lepăd de satana, şi de toate lucrurile lui, şi de toată slujirea lui..." De asemenea, mai aleargă creştinii la ajutorul diavolului când nu li se împlineşte cererea lor la Biserică sau pentru că uită de moarte şi de ziua judecăţii lui Hristos. De aceea, Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să alergăm numai la Dumnezeu, numai la Biserică şi la preoţi, iar nu la diavoli şi la slugile lor. Iar Sfântul loan Gură de Aur ne sfătuieşte, zicând: "Vă rog, fiţi curaţi de această înşelăciune... şi când voieşti a călca pragul casei tale, să zici mai întâi acest cuvânt: Mă lepăd de tine, satană, şi de cinstirea ta, şi de slujirea ta şi mă împreun cu tine, Hristoase! Fără cugetarea aceasta niciodată să nu ieşi din casă. Aceasta să-ţi fie toiag, aceasta armă, aceasta cetate de apărare, şi împreună cu aceste cuvinte fă şi semnul crucii pe fruntea ta. Că aşa, de te vei înarma pretutindeni, nu numai om, ci chiar diavolul de te va întâlni, nu va putea să te vatăme pe tine" (Hristoitia, p. 316-317). 

Cel ce crede cu tărie în Dumnezeu, cel ce se roagă neîncetat lui Dumnezeu şi aleargă regulat la Sfânta Biserică, nu va cere niciodată ajutorul diavolului şi al vrăjitorilor, care sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu. Deci, cei ce au credinţă tare în Dumnezeu, să-I ceară neîncetat ajutorul. Iar cei slabi în credinţă, care au cerut vreodată ajutorul vrăjitorilor, dacă vor să se mântuiască, mai întâi să se spovedească de acest păcat şi să ceară canon. Apoi, să nu mai apeleze la ajutorul satanei în orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu să alerge. Apoi să se roage cât mai mult cu rugăciuni şi lacrimi din inimă (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 58; leremia 29, 13) şi aşa, cu răbdare şi cu credinţă, se vor izbăvi de vrăji şi vor primi darul Duhului Sfânt. 

Ar trebui de ademenea să ştim şi ce sunt visurile, vedeniile şi care este deosebirea între ele şi de câte feluri sunt. Şi ne răspunde tot părintele Cleopa, mai întâi prin cuvintele Sfântului Ioan Scărarul, care zice: "Visul este mişcarea minţii în vremea nemişcării trupului. Iar nălucirea (vedenia falsă) este amăgirea ochilor, când doarme cugetarea. Nălucirea este ieşirea minţii când trupul veghează. Nălucirea este o vedere a ceva fără ipostas (nereal)" (Filocalia vol. IX, Cuvântul 3, p. 75). Iată dar ce sunt visele şi vedeniile. Ele sunt de două feluri: vise şi vedenii bune şi rele. Iar deosebirea dintre ele este aceasta: visele şi vedeniile bune sunt de la Dumnezeu, prin care se descoperă voia Lui cea mare, numai la cei ce sunt cu totul desăvârşiţi şi sfinţi şi care fac poruncile Lui, precum a fost dreptul Iosif, căruia i s-a arătat Arhanghelul Gavriil în vis, poruncindu-i să fugă cu Pruncul Iisus şi cu Fecioara Maria în Egipt. Visele bune vin de la îngeri şi ne amintesc de moarte şi de osândă, iar după ce ne deşteptăm, ne îndeamnă la rugăciune şi la pocăinţă. Dimpotrivă, visele şi nălucirile rele sunt de la diavoli, prefăcuţi în îngeri de lumină sau în sfinţi, care ne amăgesc în somn că suntem buni şi vrednici de rai; iar după ce ne deşteptăm "ne scufundăm în mândrie şi în bucurie" (Filocalia vol. IX, Cuvântul 3, p. 76). 

Spune Sfântul Ioan Scărarul că "cel ce crede în vise, este asemenea celui ce aleargă după umbra sa şi încearcă s-o prindă". Tot el spune, că "diavolii slavei deşarte sunt în visuri prooroci. Ei închipuiesc, ca nişte vicleni, cele viitoare şi ni le vestesc mai dinainte. Iar dacă se împlinesc vedeniile, ne minunăm şi ne mândrim cu gândul, ca şi cum am avea darul înaintevederii (proorociei). Cei ce ascultă pe diavolul, aceştia s-au făcut adeseori prooroci mincinoşi". Şi mai departe zice: "Diavolii nu ştiu nimic de cele viitoare, dintr-o cunoştinţă de mai înainte, căci şi doctorii pot să ne spună moartea de mai înainte". Apoi încheie, zicând: "Când începem să credem în visele diavolilor, ei îşi bat joc de noi, chiar când suntem treji. Cel ce crede visurilor şi nălucirilor din somn este cu totul necercat. Iar cel ce nu crede nici unora este fîlosof" (Filocalia, vol. IX, Cuvântul 3, p. 76). Deci, este păcat să credem în visuri şi în vedenii, că prin acestea ne amăgesc foarte uşor diavolii şi ne aruncă în păcatul cel cumplit al mândriei şi al slavei deşarte, când omul se încrede în sine mai mult decât în cuvântul lui Dumnezeu. Cu acest meşteşug ispititor, diavolul a amăgit pe mulţi creştini şi călugări, aruncându-i apoi în prăpastia pierzării. Iar dacă cineva are totuşi îndoială de visul sau vedenia sa, să se spovedească la duhovnic şi să-i ceară sfatul lui, că prin duhovnic grăieşte Dumnezeu. 

Din şapte pricini se înşeală creştinii de vedenii şi visuri, ca şi cum ar fi de la Dumnezeu, şi anume: din mândrie, din slavă deşartă, care este prima fiică a mândriei; din cauza minţii slabe şi neiscusite a creştinilor, din cauza râvnei nesocotite a unor creştini, care se roagă şi postesc mult ca să aibă vedenii, de care spune Sfântul Isaac Sirul: "Cu mare boală boleşte cel ce are râvna cea rea" (Filocalia, vol. X, Cuvântul 58). A cincea pricină a amăgirii prin vedenii şi visuri este neascultarea de duhovnici şi îndărătnicia unor credincioşi, mai ales a celor mândri, din care cauză uşor sunt vânaţi de diavolul; a şasea pricină vine din cauza vieţii de sine ascunse a unora şi din nemărturisirea curată a gândurilor la duhovnic. Iar ultima pricină prin care se înşală creştinii cu visuri şi vedenii mincinoase este necunoştinţa de sine şi lipsa de citire a Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi. Despre acestea spune şi înţeleptul Sirah, zicând: "Visurile cele rele sunt deşertăciune, ca vrăjile şi descântecele, şi pe mulţi visurile i-au înşelat şi au căzut toţi cei ce au nădăjduit într-însele" (Isus Sirah 34, 1-7). 

O altă "BOALĂ" de care ar trebui să ne păzim o reprezintă superstiţiile. Acestea, prin definiţie, sunt nişte prejudecăţi care ar decurge din credinţa în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice (adică fixate de destin) sau în alte rămăşiţe ale magiei. Au apărut pentru prima dată în sânul religiilor păgâne, datorită faptului că păgânii obişnuiau să caute răspunsul zeilor la întrebările ce-i frământau, prin observarea semnelor din lumea exterioară. Aceştia credeau că vor primi răspuns la litaniile lor prin observarea semnelor din natură, prin anumite semne exterioare din viaţa de zi cu zi. Mai mulţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii mărturisesc acest lucru. Încă din primele secole ale creştinismului, Biserica, prin glasul Sfinţilor Părinţi a condamnat superstiţiile ca pe nişte credinţe şi practici păgâne înşelătoare care-l îndepărtează pe om de Dumnezeu, de adevăr şi de mântuire. 

Părinţii celui de-a VI-lea sinod ecumenic (680-681) de la Constantinopol ne învaţă că: "Suprestiţiile sunt credinţe şi practici greşite moştenite din lumea păgână care necunoscând adevărul lui Dumnezeu şi nici adevărurile ştiinţelor naturii şi ale vieţii au rătăcit pe oameni întru neştiinţa lor. Orice fel de credinţe deşarte şi superstiţioase se canonisesc de Biserică ca şi vrăjitoria (VI 61, 65)". 

Exemple de superstiţii: nu este bine să te întorci înapoi că-ţi va merge rău, nu este bine să mături prin casă sau să arunci gunoiul seara că-ţi mături/arunci norocul din casă, nu este bine să laşi cuţitul cu muchia în sus sau să verşi piper pe jos că va fi ceartă, dacă te întâlneşti cu un preot sau îţi taie calea o pisică neagră îţi va merge rău şi multe altele de genul acesta. 

Cum am văzut mai sus, credinţa în superstiţii este echivalată de Biserica Ortodoxă cu păcatul vrăjitoriei sau a magiei. Vrăjitoria, ca şi superstiţia provoacă sufletului o boală duhovnicească asemenea cancerului. În cazul cancerului ştim cu toţi că alimentele (mâncarea calitativă) nu-l pot salva pe om de această boală, chiar dacă îi menţin pentru un timp viaţa. Aşa se întâmplă şi în cazul cancerului sufletesc. Din neştiinţă, omul care crede în superstiţii încearcă să-şi alimenteze sufletul cu rugăciune, dar această hrană este zadarnică pentru că sufletul său este uscat de superstiţii, de răul acestor credinţe, în concluzie, de hule împotriva lui Dumnezeu. El nu primeşte nici un folos din rugăciune pentru că fiinţa lui este bolnavă de necredinţă şi de superstiţie. Mulţi din astfel de oameni se roagă, dar nu primesc ceea ce cer de la Dumnezeu, plâng dar nu află mângâiere pentru că ei se închină şi lui Dumnezeu şi lui Mamona (Matei 6, 24; Luca 16, 13), adică diavolului. Din această cauză Biserica a rânduit ca, rana provocată sufletului de păcatul credinţei în superstiţii să primească acelaşi tratament ca şi cea provocată de păcatul vrăjitoriei. 

Ar trebui să ţinem cont de Sfânta Scriptură - Biblia, care ne spune: 

Levitic 19:31 - Să nu alergaţi la cei ce cheamă morţii, pe la vrăjitori să nu umblaţi şi să nu vă întinaţi cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

Dumnezeu este foarte clar în relaţia oamenilor cu cei ce practică vrăjitoria: dacă mergem la ei ca să întrebăm, ne spurcăm cu ei şi nu suntem curaţi înaintea lui Dumnezeu. Viitorul este în mâna lui Dumnezeu şi nu trebuie să ştim ce se va întâmpla. 

Isaia 8:19 - Şi când vă vor zice: "Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi ghicitorii care şoptesc şi bolborosesc", să le răspundeţi: "Nu se cuvine oare poporului să alerge la Dumnezeul său? Să întrebe oare pe morţi pentru soarta celor vii?" 

Dacă avem încredere în Dumnezeu atunci întrebăm ca să aflăm de la El viitorul şi nu de la vrăjitori care spun că sunt de la Dumnezeu şi au moştenit aceasta de la părinţii lor. 

Deuteronom 18:10-12 - Să nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicător, sau ghicitor, sau vrăjitor, sau fermecător, nici descântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu morţii. Căci urâciune este înaintea Domnului tot cel ce face acestea, şi pentru această urâciune îi izgoneşte Domnul Dumnezeul tău de la faţa ta. 

Aşa este atenţionat poporul Israel la intrarea în ţara promisă: să nu facă ceea ce fac popoarele dimprejur pentru că este o urâciune înaintea Domnului. 

Am văzut aşadar, chiar în Biblie care sunt oamenii care se includ în categoria vrăjitorilor şi care din păcate trăiesc printre noi şi pierd pe mulţi creştini. Sunt cei cu horoscopul, cu descântecul, cu vrăjile. Astfel, în loc să avem un rezultat mai bun, noi mâniem şi mai mult pe Dumnezeu. 

Apocalipsa 21:8 - Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua. 

Vedem aşadar că vrăjitorii vor sfârşi alături de ucigaşi, atât de mare fiind păcatul.