Mănăstirile de pe traseul Bacău-Bicaz

MĂNĂSTIREA CIOLPANI

Mănăstire de maici

Adresă: str. Ciolpani nr. 9, oraş Buhuşi , jud. Neamţ

Contact: Stareţa Stavrofora Lucia Chirvase

Tel: 0234 261511, 0768 197843

Acces: pe DN 15, din Buhuşi, pe un drum lateral (în dreapta mergând spre Piatra Neamţ)- DJ 156 H, se merge 3 km.

Hram: Biserica - "Sfântul Emilian de la Durostorum" (18 iulie), paraclisul - "Adormirea Maicii Domnului" (15 august), biserica din cimitir - "Sf. Nicolae" (6 decembrie)

Ctitori şi istoric: Se spune că schitul iniţial a fost ridicat de suliţaşul Ciolpan care s-a şi călugărit aici în vremea lui Petru Şchiopu, (care a fost domn al Moldovei în 1574-1579 şi 1581-1591). Acest schit s-a păstrat până în 1730, după care Teodosie Cantacuzino a zidit pe acel loc o bisericuţă din lemn care mai există şi astăzi. Lăcaşul monahal a fost desfiinţat în 1959, recăpătându-şi statutul în 1992. Într-un cadru natural deosebit, este singurul lăcaş de rugăciune din ţară ce poartă hramul acestui martir care a trăit şi a murit pentru credinţa în Hristos în secolul al IV-lea şi ale cărui sfinte moaşte au fost îngropate la Gedina, lângă oraşul bulgăresc Durostorum.

Patrimoniu:

-părticele din moaştele Sfântului Mc. Emilian (18 iulie)

-un veşmânt al Cuv. Parascheva de la Iaşi

-icoana "Sf. Ierarh Nicolae" - făcătoare de minuni

-părticele din moaştele Sfinţilor: Sf. Teodosie cel Mare, Sf. Mc. Filoteia, Sf. Grigorie Decapolitul, Sf. Mc. Chiriachi

-biserica de lemn "Sf. Nicolae" - datare 1729, ref. 1846

MĂNĂSTIREA RUNC

Mănăstire de călugări

Adresă: str. Runc nr. 7, oraş Buhuşi , jud. Neamţ

Contact: Stareţ Protos. Macarie Costea

Tel: 0234 261274, 0768 197853

Acces: pe DN 15, din Buhuşi, pe un drum lateral (în dreapta mergând spre Piatra Neamţ)- DJ 156 H, se merge 6 km (la 3 km după Mănăstirea Ciolpani).

Hram: Biserica - "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" (8 noiembrie), paraclisul - "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" (21 mai)

Ctitori şi istoric: Potrivit tradiţiei, ctitorul acestei mănăstiri ar fi Ştefan cel Mare. Mănăstirea Runc ar fi fost ridicată în urma luptei de la Orbic, în jurul anului 1457. Potrivit altor documente, Mănăstirea Runc a fost ctitorită de lonaşcu Isăcescu şi soţia sa (1695). În anul 1760 s-a zidit biserica actuală. Mănăstirea Runc a fost desfiinţată în 1888 şi a devenit biserică de mir. A fost reînfiinţată în 1941. După Decretul 410 este închisă iar în 1959 şi apoi redeschisă în 1967. Mănăstirea Runc a fost restaurată între anii 1986 şi 1988. A fost pictată de Gheorghe Matei, fiind resfinţită de P.S. Eftimie în 1988.

Patrimoniu:

-părticele din moaştele Sfinţilor: 14000 Prunci Mucenici ucişi de Irod (29 decembrie)

-icoana Maicii Domnului adusa de la Kiev - paraclis

-icoana Maicii Domnului Axioniţa - biserica mănăstirii

MĂNĂSTIREA NECHIT

Mănăstire de călugări

Adresă: sat Nechit, com. Borleşti, jud. Neamţ

Web: http://www.manastireanechit.ro/

Contact: Stareţ Arhimandrit Zenovie Grigore

Tel: 0233 297422, 0751 107955

E-mail: office@manastireanechit.ro

Cazare: 40 de locuri

Acces: pe DN 15, din Roznov, pe un drum lateral (în stânga mergând spre Piatra Neamţ)- DJ 156 E, se merge 13 km până în Borleşti, intersecţie la dreapta şi încă 7 km până la mănăstire.

Hram: Biserica mare - "Schimbarea la faţă" (6 august), paraclisul - "Sfinţii Mucenici Zenovie si Zenovia" (30 octombrie 2009), paraclisul clopotniţei - "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena" (21 mai)

Ctitori şi istoric: Pe firul neîntrerupt al vremii a ajuns până la noi amintirea unui anume Nichita Sihastrul, primul care s-ar fi nevoit rugându-se lui Dumnezeu pe aceste plaiuri, de la care apoi au împrumutat numele, pârâul, valea şi muntele care străjuiau locul său de închinăciune. În jurul lui s-au adunat si alţi rugători întru singurătate, care au ridicat, după obiceiul vremii, o bisericuţă de lemn, punând astfel bazele unei aşezări isihaste ce va fi apoi cunoscută sub numele de "Sihăstria lui Nechita" sau "Schitul Nechit". Din tradiţie, se ştie că Valea Nechitului era destul de populată în secolul al XIV-lea, când s-au construit mai multe aşezări de tip rural, pomenite şi în scrierile cancelariei domneşti, chiar în primele decenii ale veacului următor. Astfel un document din anii 1399-1418 despre un anume Huba, stăpân de pământuri în aceste locuri, menţionează existenţa aici a Schitului Nechit, cu hramul "Sf. Nicolae", având în apropiere un sat, moară şi silişte. În alt hrisov de danie domnească al lui Alexandru cel Bun, din 1419, este pomenit Schitul Nechit, aflat în "Câmpul lui Dragoş", unde se găsea şi curtea boierească a doi fraţi: Dragomir şi Ioans Borilovici. Tradiţia spune că Ştefan cel Mare după ce a ridicat Mănăstirea Tazlău în anii 1496-1497, ar fi luat călugări din Nechit pentru obştea nou înfiinţatei mănăstiri. Tot tradiţia, de asemenea, pune izvorârea minunată a celor trei izvoare din apropierea mănăstirii pe seama lui Chiriac de la Tazlău (Sihastrul), cel care mai târziu este pomenit de mitropolitul Dosoftei al Moldovei în rândul sfinţilor veneraţi în Moldova. În primele decenii ale secolului al XIX-lea viaţa isihastă din jurul schitului Nechit a început a se stinge, abia pâlpâind prin osteneala celor trei călugări ce mai rămăseseră aici. A urmat o perioadă de ruină şi uitare, până în anul 1864 când s-a făcut o biserică de zid în jurul celei vechi din lemn, o clopotniţă de piatră si câteva chilii, renăscând flacăra vieţii monahale în această străveche vatră de credinţă. Istoria mai nouă a Mănăstirii Nechit este strâns legată de strădaniile părintelui Zenovie Ghidescu, demn urmaş al monahilor care s-au nevoit în aceste locuri, venit aici ca stareţ, prima oară, în 1948. În 1960, Schitul Nechit redevenise aşezământul prosper de odinioară, dar desfiinţarea sa abuzivă, hotărâtă de autorităţile ateiste ale vremii, a readus aici pustiul în locul rugăciunilor către Dumnezeu. Părintele Zenovie este numit paroh în mai multe locuri, dar de când se obţine redeschiderea schitului, în 1972, nu conteneşte a-l veghea, contribuind la refacerea acestuia, chiar înainte de a reveni ca stareţ la Nechit. Între anii 1976-1979 se reface în întregime biserica mare, cu hramul "Schimbarea la Faţă" şi se construieşte deasupra şi un paraclis "Sf. Mucenici Zenovie şi Zenovia", care sunt pictate de monahia Viorica Creţu de la Mănăstirea Prislop, în perioada 1979-1982. În 1990 se măreşte edificiul iniţial printr-un adaos, unde pictura a fost executată de pictorul Mihai Chiuariu între anii 1991-1992. Între anii 1998-2001 s-a săvârşit construcţia noului turn clopotniţă, care străjuieşte principalul drum de acces în mănăstire şi care adăposteşte şi un paraclis cu hramul "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena", oferind vieţuitorilor şi pelerinilor ce trec pe aici, un alt loc de rugăciune şi reculegere duhovnicească.

Patrimoniu:

-un papuc al Sfântului Spiridon (12 decembrie)

-icoana Sf. Zenovie - făcătoare de minuni

TRASEU PIATRA NEAMŢ - BICAZ

MĂNĂSTIREA BISTRIŢA

Mănăstire de călugări

Adresă: sat Bistriţa, com. Alexandru cel Bun, jud. Neamţ

Contact: Stareţ Arhimandrit Luca Diaconu

Tel: 0233 241695

Acces: Mănăstirea este situată la 8 km faţă de municipiul Piatra Neamt şi 24 km faţă de oraşul Bicaz. Din DN 15, drumul care leagă cele două oraşe, în centrul satului Bistriţa (5 km vest de Piatra Neamţ) se găseşte intersecţia spre dreapta către mănăstire. Drumul de 3 km este asfaltat. Cea mai apropiată haltă CFR este în sat la 3 km faţă de mănăstire. Sunt microbuze care circulă între cele două oraşe străbătând comuna Alexandru cel Bun, dar şi microbuze care merg până la mănăstire.

Hram: "Adormirea Maicii Domnului" (15 august) şi "Izvorul Tămăduirii" (prima vineri dupa Sf. Paşti).

Ctitori şi istoric: Primul ctitor al acestei mănăstiri este considerat, după tradiţie, voievodul Petru I Muşat al Moldovei (1375-1391), care a ridicat aici un schit din lemn. Însă adevăratul ctitor al Mănăstirii Bistriţa este voievodul Alexandru cel Bun al Moldovei (1400-1432), care, în anul 1400, începe zidirea unei biserici impunătoare din piatră, finalizată şi sfinţită în 1402, în locul vechii biserici din lemn. Prima atestare documentară a Mănăstirii Bistriţa este un act emis la data de 7 ianuarie 1407 de către mitropolitul Iosif al Moldovei. A fost reclădită de Petru Rareş (1541-1546), apoi rezidită de Alexandru Lăpuşneanu în 1554.

Patrimoniu:

-icoana făcătoare de minuni "Sfânta Ana cu Maica Domnului"

-în muzeul mănăstirii: felonul Sf. Paisie Velicicovschi, Epitaful cu scena Punerii Domnului în mormânt, realizat tot în 1428, un mare număr de icoane din secolele XVI-XVIII, fragmente de teracotă, sculpturi şi frescă descoperite în timpul cercetărilor arheologice, resturi din veşmintele domneşti şi alte obiecte din necropola voievodală, monezi de epocă, Evanghelia tiparită la Mănăstirea Neamţ în 1821 şi împodobită cu o superbă ferecătură din argint aurit, Vieţile Sfinţilor de Mitropolitul Dosoftei, tiparită la Iaşi în 1686, marele clopot dăruit de Ştefan cel Mare în 1494, cu o greutate de aproximativ 800 kg

MĂNĂSTIREA BISERICANI

Mănăstire de călugări

Adresă: sat Bisericani, com. Alexandru cel Bun, jud. Neamţ

Contact: Stareţ Protos. Serafim Mihali

Tel: 0745 214217

Acces: Urmând firul de asfalt al şoselei Piatra Neamţ – Bicaz (DN 15), întâlnim la doar circa 10 km de oraş un drum lateral dreapta (DJ 157C) cu un traseu sinuos care, la o altitudine de aproximativ 650 m, sfârşeşte în faţa complexului de clădiri al Sanatoriului Bisericani. Indicatorul de la şosea este către sanatoriu. În drum veţi găsi mai întâi o altă mănăstire nouă aflată chiar în sat. Apoi veţi da de o Sfântă Troiţă cu un mic loc de parcare, unde puteţi opri pentru a admira minunata salbă de lacuri de pe Bistriţa. Continuând drumul veţi da de paraclis (în stânga) şi de mănăstirea nouă în dreapta. Pentru cine doreşte să vadă biserica veche şi peştera, trebuie să mergeţi până la sanatoriu.

Hram: Mănăstirea veche - "Buna Vestire" (25 martie), Paraclisul - "Acoperământul Maicii Domnului" (1 octombrie), Mănăstirea Nouă - "Sfinţii Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani" (1 octombrie)

Ctitori şi istoric: Se pare că primul schit de lemn s-a ridicat aici încă din vremea domnitorului Alexandru cel Bun, acesta făcând şi primele donaţii. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, pe acest platou, Cuviosul ieroschimonah Iosif, cu metania la Mănăstirea Bistriţa, venit împreună cu ucenicii săi, călugări sihaştri (pustnici) de la un schit de pe Valea Iordanului, a ridicat o biserică din lemn. În anul 1476, după bătălia de la Războieni, biserica din lemn a fost jefuită şi incendiată de turci, iar în anul 1498, incendiată de tătari. Văzându-şi liniştea tulburată de desele năvăliri ale hoardelor păgâne şi rămaşi fără biserică, monahii sihaştri în frunte cu stareţul, cuviosul Iosif, au hotărât să plece la Sfântul Munte Athos ("Grădina Maicii Domnului"). Dar, în drumul lor au fost opriţi de arătarea în chip minunat a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu dintr-un trunchi de stejar. Maica Domnului le-a spus să nu plece, fiindcă şi "aici e grădina mea". Cuvioşii părinţi, înfricoşaţi de această sfântă arătare, au dat ascultare poruncii şi n-au mai plecat la Athos. În stejarul unde s-a săvârşit minunea, Cuviosul Iosif a aşezat o icoană a Maicii Domnului, iar locul se numeşte până în zilele noastre "La Sfânta Iconiţă". Auzind de acest miracol, Ştefan cel Mare şi Sfânt a ridicat temelia unei biserici din piatră pe locul vechii biserici din lemn arse care avea hramul "Buna Vestire". Construcţia bisericii a fost continuată de domnitorul Bogdan al III-lea voievodul Moldovei. Mai târziu, Ştefăniţă Vodă, Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu s-au înscris şi ei printre ctitorii - donatori, Ştefăniţă Vodă fiind acela care a ridicat prima biserică de zid. Biserica mănăstirii poartă amprenta modificărilor efectuate de domnitorul Petru Rareş în 1535. Între 1626-1631 biserica este înconjurată de ziduri groase cu turnuri de apărare. Mai târziu între 1637-1638 Vasile Lupu a construit un turn clopotniţă şi o serie de chilii. Datorită degradării în timp a construcţiilor, biserica este refăcută din temelii între 1780-1786 păstrându-se pronaosul din 1637. Tot atunci sunt construite şi chiliile din cărămidă, paraclisul şi casele stăreţiei. Artizanul acestor lucrări este domnul Dimitrie Moruzi. În anul 1873, regele Carol I transformă clădirile mănăstirii în penitenciar, iar din 1911 se înfiinţează aici un azil pentru oamenii bolnavi de tuberculoză, ce funcţionează şi astăzi sub denumirea de Sanatoriul TBC Bisericani. După reînfiinţarea ei ca mănăstire, în anul 1998, pe locul unde Maica Domnului s-a arătat cuviosului Iosif, s-a construit un paraclis cu hramul "Acoperământul Maicii Domnului". Paraclisul include trunchiul stejarului care a fost tăiat în anul 1968, în timpul regimului comunist, deoarece icoana Maicii Domnului - Făcătoare de Minuni - devenise loc de pelerinaj. Sfântul lăcaş a fost sfinţit în 1999 de P.F. Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, la împlinirea a 500 de ani de la arătarea Maicii Domnului. Fosta chilie a Cuviosului Chiriac se află în coasta unei văi, aproape de Sanatoriul Bisericani. Pentru a intra, trebuie să cobori trei scări mici. Interiorul este placat cu piatră de râu, iar prin cele două gemuleţe cu gratii abia îşi fac loc firicele de lumină. Într-o astfel de încăpere, Sfântul Cuvios Chiriac a trăit în desăvârşită lepădare de sine, smerenie şi în neîncetată rugăciune timp de 60 de ani. Cuvioşii de la Bisericani au fost canonizaţi pe 3 octombrie 2008 şi sunt pomeniţi pe 1 octombrie când este praznicul "Acoperământului Maicii Domnului".

Patrimoniu:

-icoana Maicii Domnului ("Iconiţa") - făcătoare de minuni

-moaştele Sfinţilor Cuv. Iosif de la Bisericani şi Cuv. Chiriac de la Bisericani (prăznuiţi pe 1 octombrie)

MĂNĂSTIREA PÂNGĂRAŢI

Mănăstire de călugări

Adresă: com. Pângăraţi, jud. Neamţ

Web: http://www.manastireapangarati.ro/home.html

Contact: Stareţ Arhim. Petroniu Marin

Tel: 0233 240337, 0723 247833

Fax: 0233 240502

E-mail: teofilmanastireapangarati.ro

Cazare: cu rezervare

Acces: Mănăstirea este situată la 13 km faţă de municipiul Piatra Neamţ şi 18 faţă de oraşul Bicaz pe valea pârâului Pângăraţi. Sunt două drumuri (pe dreapta venind dinspre Piatra Neamţ) care se desprind din DN 15 şi se intersectează înainte de mănăstire. Dacă veniţi dinspre Bicaz după 14 km se găseşte intersecţia spre mănăstire pe partea stângă. Este foarte uşor de reperat pentru că drumul trece prin faţa hidrocentralei Dimitrie Leonida. Drumul este asfaltat, doar că ultimii 300 m până la poarta mănăstirii sunt în pantă foarte mare, ceva mai greu de practicat cu maşina pentru începători. Dacă veniţi dinspre Piatra Neamţ la 10 km se găseşte o trecătoare pe sub un pod de cale ferată, dar este recomandat să lungiţi un pic pe la hidrocentrală chiar dacă pe DN 15 faceţi un kilometru în plus. Cea mai apropiată Staţie CFR se găseşte în sat la 4 km. Între oraşele Bicaz şi Piatra Neamţ circulă microbuze destul de des.

Hram: Biserica nouă - "Toţi Sfinţii Români" (Duminica a doua după Rusalii, prima duminică după Duminica Tuturor Sfinţilor) şi "Sf. Amfilohie şi Simeon de la Pângăraţi" (7 septembrie), Biserica Voievodală - parter - "Sfântul Dimitrie" (26 octombrie), Biserica Voievodală - subsol - "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" (8 noiembrie) şi paraclisul - "Buna Vestire" (25 martie).

Ctitori şi istoric: Pe coasta dealului Păru, s-a constituit o veche sihăstrie a unor călugări veniţi de la Mănăstirea Bistriţa în timpul scurtei domnii a lui Iliaş Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun. Monahul Simion, căruia i se atribuie constituirea acestei sihăstrii, s-a străduit să ridice o biserică de lemn după obiceiul deja împământenit. Şi va reuşi - conform tradiţiei - cu ajutorul lui Ştefan cel Mare, în primii ani de domnie ai acestuia, construind lăcaşul pe locul unde se află şi astăzi. Se pare că în timpul expediţiei lui Mahomed II din vara anului 1476 şi obştea monahală de la Pângăraţi a trecut prin momente de grea încercare. Probabil că un podgheaz turcesc răzleţit după pradă în această parte, a dat foc bisericii, iar călugării s-au ascuns în munţi, trecând apoi în Transilvania unde au rămas până la încetarea războiului. Nu se ştie dacă Ştefan cel Mare a ajutat la ridicarea unei noi biserici pe locul celei incendiate, dar schitul a continuat să fiinţeze din moment ce la 1560 Alexandru Lăpuşneanu ridică la Pângăraţi biserică de piatră. Numită multă vreme Schitul lui Simion şi mai apoi Mănăstirea lui Amfilohie, aşezarea monahală de la Pângăraţi va apare pentru prima oară sub denumirea care a consacrat-o şi care a dăinuit peste veacuri, într-un document emis de cancelaria lui Petru Şchiopul la 9 iulie 1577. Denumirea de Pângăraţi provine după istoricul Nicolae Iorga de la un posibil călugăr Pangratie care "se pare a fost un pustnic de demult dând numele pârâului din apropiere" (1 - Ierom. Vasile Bârzu, Mănăstirea Pângăraţi- monografie, studiu istoriografic şi aghiologic, Editura Gedo, Cluj, 2004, pag. 13).

Patrimoniu:

-icoana Maicii Domnului din Biserica Voievodală "Sf. Mare Mc. Dimitrie" şi Icoana Maicii Domnului din Biserica Nouă "Sfinţii Cuv. Simeon şi Amfilohie" - ambele făcătoare de minuni

-părticele din moaştele Sfinţilor: 14000 Prunci Mucenici ucişi de Irod (prăznuiţi pe 29 decembrie), Elefterie (prăznuit pe 15 decembrie), Mc. Prov, Tarah, Andronic (prăznuiţi pe 12 octombrie), Mc. Ucişi în Sinai şi Rait (prăznuiţi pe 14 ianuarie), Mc. Maria, Mc. Evdochia (prăznuită pe 1 martie), Mc. Daria de la Pujota, Mc. Daria cea Mică, Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august), Siluan Athonitul (prăznuit pe 24 septembrie), Trifon Atonitul, Cuv. Laurenţie de Cernigov, Ierarh Teodosie de Cernigov (prăznuit pe 5 februarie), Cuv. Cornelie de Krîpeţk, Cuv. Daniel, Sfinţi Necunoscuţi (moaşte găsite în Sf. Masă a bisericii voievodale), Cuv. Simeon Sihastrul (sec. XV)

-în muzeul mănăstirii: trei icoane lucrate în mănăstire în anul 1596 în stil bizantin, o catapeteasmă lucrată de ieroschimonahul Daniel în anul 1787, veşminte lucrate în fir de aur, sfeşnice, sfinte vase, o colecţie de carte veche, două Sfinte Evanghelii ferecate în argint şi un exemplar din Cazania Sfântului mitropolit Varlaam de la 1643 în original, două iconostase vechi: unul de la biserica de jos cu hramul "Duminica Sfinţilor Români" şi unul care a aparţinut Schitului "Sf. Nicolae" din comuna Dochia - Neamţ, câteva cărămizi mortuare cu numele unor vieţuitori ai mănăstirii, stranele vechi şi fresca reprezentând chipul Sf. M. Mc. Dimitrie din secolul al XVI-lea.

MĂNĂSTIREA SIHĂSTRIA TARCĂULUI

Mănăstire de călugări

Adresă: sat Schitul Tarcău, com. Tarcău, jud. Neamţ

Contact: Stareţ Ierom. Grigore Ruxandu

Tel: 0742 333500

Acces: din P. Neamţ spre Bicaz - pe DN 15 - la 24 km - din comuna Tarcău, pe un drum lateral stânga se merge 16 km până la mănăstire. Drumul este asfaltat în majoritate, parţial drum forestier, dar valea Tarcăului este deosebit de pitorească şi merită străbătută. Odată ajunşi la mănăstire veţi simţi că liniştea şi pacea descoperită vă răsplăteşte din plin efortul de a merge până acolo. Odată intraţi în biserică veţi descoperi: istorie, întâlnire cu sfinţii şi înaintaşii. Totul este atât de vechi dar atât de sfânt...

Hram: biserica - "Duminica Tuturor Sfinţilor" (prima Duminică după Rusalii), paraclisul - "Schimbarea la Faţă" (6 august)

Ctitori şi istoric: Schitul Tarcău (ulterior mănăstire) este situat pe valea pârâului Tarcău într-o minunată poiană înconjurată de munţi. Până astăzi se mai păstreză denumiri ca "poiana" lui Irinarh, la "pustnici" şi altele. Din Pomelnicul ctitorilor scris în limba română cu litere chirilice, aflăm că biserica s-a construit "în zilele binecredinciosului marelui domn şi împărat a toată Rusia, Nicolae Pavlovici, cu blagoslovenia preasfinţitului arhiepiscop şi mitropolit al Moldovei, Kiria Kir Veniamin, la anul 1833.." de către ieroschimonahul Avramie şi alţi donatori. Între anii 1828-1833, ieroschimonarhul Avramie, probabil din mănăstirea Neamţ, a construit aici o frumoasă biserică din lemn de frasin, cu hramul "Duminica Tuturor Sfinţilor", devenind astfel primul egumen al schitului Tarcău. Schitul a rămas până azi o mică sihăstrie în adâncul Carpaţilor. O poiană deschisă la margine de pădure formează cadrul natural al mănăstirii Tarcău. Biserica este construită în plan triconic, fără turlă. Catapeteasma, sculptată la începutul secolului al XIX-lea, conţine cîteva icoane preţioase. În anul 1868 s-a construit, din lemn, turnul clopotniţei şi un corp de chilii în partea de sud, iar în prima jumătate a secolului nostru s-a construit casa egumeniei şi al doilea corp de chilii. Prin lucrările de restaurare, efectuate în ultimii ani, mănăstirea Tarcău a căpătat o înfăţişsare nouă şi un aspect plăcut şi odihnitor.

Patrimoniu:

-biserica din lemn - 1833

-turn clopotniţă - 1868

-catapeteasma, cu cele cinci rânduri de icoane, care este executată pe scânduri late de tei, fixate pe un schelet de bârne. A fost zugravită şi montată în secolul trecut, probabil tot în jurul anului 1833. Este bine conservată şi etalează calităţi artistice de netăgăduit, exprimate îndeosebi prin cursivitatea liniilor, precizie şi vivacitate cromatică.