BluePink BluePink
XHost
Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.
Mobirise

Casa creştinului

Rugăciunea la punerea temeliei casei noi
Binecuvântarea casei noi
Sfeştania
Icoana din casă
Locul de rugăciune
Biblioteca creştinului
Toate aceste sfaturi utile sunt extrase din cartea "Casa creştinului" aparută sub Editura Bizantina, carte care nu ar trebui să lipsească din casele dumneavoastră.

Câteva explicaţii legate de obiectele folosite la slujbă

Pentru că suntem la început, socotim necesar să explicăm pe scurt ce rost au lumânările, tămâia, apa sfinţită şi celelalte lucruri pe care le folosim la mai toate slujbele şi în multe momente ale vieţii noastre creştineşti particulare.

De ce aprindem lumânări la slujbe sau când facem rugăciuni?

Lumânarea nu poate lipsi de la nici o slujbă sau rugăciune, ea ne însoţeşte totdeauna când ne întâlnim în vreun fel anume cu Dumnezeu. Când cineva se botează, când se cunună, când se împărtăşeşte, când moare, când se roagă acasă la el sau în biserică, când merge la Sfântul Altar cu prescura şi cu pomelnicul, la mormânt şi în oricare alt moment se adresează lui Dumnezeu sau este în faţa Lui, omul credincios aprinde lumânări.

Lumânarea simbolizează jertfa de sine, transfigurarea, transformarea în lumină prin ardere de sine, ceea ce reprezintă calea împlinirii noastre şi a desăvârşirii. Ca şi semnul Sfintei Cruci, lumânarea este un semn distinct al creştinului, ea sintetizând esenţa credinţei noastre, aceea că nu există altă cale de împlinire, de mântuire, decât cea a jertfei. Jertfa se află la temelia vieţii, nimic nu se poate realiza decât prin jertfa de sine. Ca şi lumânarea, omul se poate şi el transforma în lumină, se poate îndumnezei prin ardere de sine. Apoi, lumânarea este jertfa curată pe care o aducem noi lui Dumnezeu. De aceea însoţim rugăciunile noastre pentru cei vii ca şi pentru cei morţi de aprinderea lumânărilor în biserică, la mormintele celor dragi sau în casele noastre.

Lumina este semn al prezenţei lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este lumina, mergem la Dumnezeu cu lumină. Lumânarea este, în acelaşi timp şi o mărturisire a faptului că cel care aprinde lumânarea este iubitor de lumină, a ales calea luminii nu pe cea a întunericului, a ales şi iubeşte faptele ce se săvârşesc la lumină nu pe cele care se fac pe ascuns, în întuneric, se închină lui Dumnezeu care este lumina şi se leapadă de stăpânitorul întunericului şi de lucrurile ce se fac la întuneric. Este foarte important de semnalat că omul aprinde lumânarea când se îndreaptă spre Dumnezeu sau când face lucruri legate de Dumnezeu, când face lucruri bune. El nu aprinde lumânarea atunci când săvârşeşte lucruri de care se ruşinează, lucruri îndoielnice, lucruri lumeşti.

Cum trebuie să fie lumânările?

Lumânările trebuie să fie din ceară curată de albine. Nu întâmplător. Albina rămâne pururea fecioară, iar ceara produsă de ea constituie astfel materia cea mai curată, cea mai pură. În felul acesta aducem lui Dumnezeu ofrandă curată, neatinsă de umbra vreunei patimi. Timpurile grele prin care am trecut ne-au determinat să facem lumânări nu numai din ceară curată, ci şi din alte materiale, precum parafina. Acum putem reveni la lumânările din ceară curată de albine, pentru ca darul nostru adus lui Dumnezeu să fie nu neapărat scump - oricum costul unei lumânări este mult prea mic, oricare ar fi el, pentru a constitui măsura darului nostru - el trebuie să fie însă de cea mai bună calitate. Aşa cum pe prietenii noştri nu-i vom cuceri cu mulţimea darurilor de calitate îndoielnică, ci dimpotrivă, cu calitatea darului, tot aşa, curăţenia inimii nostre şi gândul nostru bun, dragostea noastră pentru Dumnezeu, dar şi faţă de cei pentru care ne rugăm lui Dumnezeu, nu pot fi manifestate decât prin lucruri în care punem tot ceea ce avem noi mai bun, mai curat, mai frumos. Numai văzând cât de frumos arde o lumânare din ceară curată, cât de liniştit şi curat, vom înţelege diferenţa şi vom aprecia calitatea acesteia. Dacă este bine făcută, o lumânare de ceară arde complet, fără să scoată fum şi fără să curgă nici un pic de ceară. În felul acesta ea ţine mult mai mult decât oricare alt fel de lumânare. Este de preferat să aprindem sau să folosim lumânări mai puţine, dar de cea mai bună calitate - o singură lumânare, dacă este cazul - decât multe lumânări care nu sunt curate. Ca să nu mai spunem că pentru fabricarea unor lumânări care circulă mai ales în comerţ se folosesc fel de fel de substanţe de calitate şi provenienţă îndoielnică. Râvna cu care noi vom căuta să procurăm lumânări sau oricare alt obiect folosit pentru Dumnezeu ne dă măsura credinţei noastre şi dragostei noastre pentru Dumnezeu.

De ce tămâiem?

Tămâia însoţeşte, de asemenea, orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârşite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălţarea şi răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinţei şi a supunerii noastre faţă de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalţă spre cer ca semn al jerfei noastre, al gândului nostru şi al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulţumire şi încredere. În acelaşi timp, tămâia binemirositoare este semn al prezenţei lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezenţă se face simţită ca aducătoare de pace, de linişte, de bucurie. Această dublă semnificaţie a tămâierii, ca semn al jertfei omului care se înalţă spre Dumnezeu şi ca semn al prezenţei harului lui Dumnezeu care coboară din cer, este foarte frumos ilustrată de rugăciunea prin care preotul binecuvântează tămâia înainte de a tămâia: "Tămâie îţi aducem Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh."

Tămâia alungă forţele răului.

Ca semn al prezenţei Sfântului Duh dar şi ca mărturisire printr-un semn văzut, material, a credinţei noastre în Dumnezeu şi a faptului că ne supunem şi ne închinăm Lui, respingând orice alt stăpân şi orice altă putere, mirosul şi fumul de tămâie are puterea de alungare a oricăror forţe ale răului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrăjmaşului diavol, dar mai ales, are menirea de a îndepărta prezenţa şi lucrarea diavolului şi a duhurilor rele. De aceea în popor se spune "fuge ca dracul de tămâie".

Cum se aprinde tămâia?

Pentru aprinderea tămâiei se foloseşte un cărbune special, prezentat sub formă de praf sau pastile, care se aprinde uşor şi ţine mult. Acesta se poate procura de la mănăstiri sau biserici, iar în ultimul timp chiar de la magazine de obiecte bisericeşti. La ţară se folosesc de obicei, cărbuni aprinşi. Orice altă soluţie, cu multe beţe de chibrit sau cu vată îmbibată în spirt nu este recomandată şi nu este deloc eficientă. Aşa cum ne îngrijim de atâtea lucruri pentru nevoile noastre, mult mai puţin însemnate decât tămâierea casei, putem să ne îngrijim puţin şi de cele necesare rugăciunii şi sfinţirii casei noastre.

Ne vorbeşte Biblia despre folosirea lumânării şi a tămâiei?

Folosirea lumânărilor şi a tămâiei are temei în Sfânta Scriptură, în viaţa şi tradiţia Bisericii dintotdeauna. Să ne amintim numai pilda celor zece fecioare care aşteptau pe Mirele Hristos cu candele aprinse (Matei 25, 1-8), pe creştinii din Troa, adunaţi în jurul Sfântului Pavel într-o cameră de sus "unde erau multe lumini" (Fapte 20,8); "şi cele şapte sfeşnice de aur care înconjurau pe Fiul Omului în Liturghia cerească" (Apocalipsa 1, 12-20). Tămâia este foarte obişnuită în cultul vechi-testamentar. Avem chiar reguli stricte privind folosirea tămâii la locul sfânt (Levitic 16,12...). În Vechiul Testament se vorbeşte despre "jertfe de tămâie pentru numele lui Dumnezeu" (Maleahi 1,11). Tămâia este asociată cu rugăciunea. "Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta", citim în psalmi (Psalm 140, 2). În Apocalipsă avem o imagine din Liturghia cerească parcă luată din Liturghia noastră de duminica: "Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţa de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor" (8, 3-4).

De ce stropim cu apă sfinţită?

Stropirea cu apă sfinţită este foarte des şi în multe ocazii folosită de către preot. De fapt, apa, ca element fundamental al creaţiei, fiindcă se foloseşte la spălarea şi curăţirea fizică a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociată şi lucrării de curăţire spirituală, de spălare a urmelor lăsate de păcatele şi fărădelegile oamenilor. Apa sfinţită de preot poartă în ea puterea curăţitoare şi sfinţitoare a harului dumnezeiesc. Când face sfinţirea apei, preotul se roagă pentru ca "apa aceasta să se sfinţească cu puterea, cu lucrarea şi cu pogorârea Sfântului Duh", "pentru ca să se pogoare peste ea lucrarea cea curăţitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca să fie tămăduitoare sufletelor şi trupurilor şi izgonitoare a toată puterea cea potrivnică" şi pentru ca prin gustarea şi stropirea cu apă sfinţită să ne trimită Dumnezeu "binecuvântarea Sa, care spală întinăciunea patimilor". Nu Dumnezeu are nevoie de apă sau de alte elemente materiale pentru a-Şi trimite binecuvântarea şi sfinţenia Sa, ci omul are nevoie de ea pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu. Pentru că este trup şi suflet, pentru că are o constituţie psihosomatică cum spuneam, omul are nevoie de această îngemănare a spiritualului cu materialul, are nevoie de semne materiale care să indice prezenţa şi lucrarea harului dumnezeiesc. Din acelaşi motiv omul îşi exprimă mulţumirea sa, cererea sa, dragostea prin semne materiale. Unei persoane pe care o iubim nu ne mulţumim numai să-i spunem acest lucru, ci facem dovada iubirii noastre prin daruri, prin semne care poartă încărcătura şi măsura iubirii noastre. De aceea Dumnezeu a rânduit ca omul să se împărtăşească de harul şi puterea dumnezeiască, de Dumnezeu Însuşi prin intermediul unor elemente componente ale lumii noastre materiale. Astfel, ne împărtăşim de Trupul şi Sângele lui Hristos prin pâinea şi vinul euharistic, primim lucrarea harului Sfântului Duh prin gustarea sau stropirea cu apă sfinţită sau prin untdelemn sfinţit ş.a.m.d.

Created with ‌

Mobirise