BISERICA

Credincioşii care vin la bisericuţa de lemn de pe strada Călugăreni formează o comunitate cum rar îţi este dat să vezi. Greutăţile i-au unit. Spun că aşa au ajuns să fie mai buni. "Când s-a ridicat această biserică părintele a lucrat cot la cot cu muncitorii. Am ajutat şi noi cu ce am putut. Cine nu a putut da bani a lucrat de dimineaţa până seara. S-a făcut voluntariat. Materialele de construcţii erau în curtea bisericii, aşa că le-am păzit zi şi noapte", ne-a spus Lenuţa Codreanu.

Oricine este binevenit în această biserică. Şi nimeni nu pleacă fără ca sufletul să-i fie alinat. "Am vrut să schimb monotonia oraşului. Am vrut să aduc un pic de rustic între betoane", a mai spus preotul Ichim-Radu Gabriel. Întreaga construcţie a fost adusă din Maramureş. Şi meşterii tot de acolo au venit. A fost ridicată în numai 26 de zile. Încă de la intrare ai senzaţia că eşti în altă lume. Pridvorul are un aspect rustic. Băncuţele din lemn acoperite cu pleduri ţesute în casă, muşcatele şi petuniile pe care le întâlneşti la tot pasul îţi aduc linişte sufletească. Cele două policandre ale bisericii sunt făcute din coarne de cerb de un meşter popular din Bucovina. Coarnele au fost adunate de preot şi s-a plătit numai manopera. 

Toate păstrează acelaşi aer tradiţional, arhaic. Enoriaşii au numai cuvinte de laudă pentru preot. "Dacă aş putea să fac pentru sufletul tatălui meu ce face părintele pentru sufletul meu… ar fi extraordinar", ne-a mai spus Lenuţa Codreanu. "Îmi amintesc un moment din perioada în care s-a construit biserica. Părintele era agitat şi ne-a spus că, dacă în două ore nu găseşte nişte bani, îi pleacă muncitorii. Dar muncitorii nu au plecat", ne-a spus Raluca, o puştoaică oacheşă venită la spovedit. Biserica "Acoperământul Maicii Domnului" are un regim special. Se ţin slujbe aproape în fiecare zi (mai puţin marţea şi joia)[...] În timp ce stăteam de vorbă cu preotul o fetiţă a intrat şi a spus "părinte, vreau să mă închin şi eu". Ştia că, după ce va trece pe la icoane, părintele îi va strecura în mânuţă nişte dulciuri şi ceva bănuţi. 

"Nu am vrut să fiu un preot navetist. Ceea ce fac, fac din tot sufletul. Nici nu vreau să mă laud. [...]", ne-a mai spus preotul. Au fost şi perioade dificile. Când biserica de lemn nu era gata, se slujea într-o capelă. "La primele slujbe erau câte doi-trei oameni. Acum, nu mai încap nici în curte. Pentru mine este un lucru extraordinar". 

Extrase din Ziarul Deşteptarea - "O oază de linişte în Cartierul Nord"