DENIILE DIN POSTUL MARE

Deniile din Săptămâna Patimilor încep, de fapt, duminică seara cu Denia de luni şi se termină cu vinerea patimilor seara, când are loc slujba Deniei de sâmbătă, în care se cântă şi Prohodul Domnului. […]

Ele conţin multă lumină şi multă hrană duhovnicească pentru urcuşul interior al sufletului spre marea şi sfânta sărbătoare a Învierii Domnului. 

Deniile de joi şi sâmbătă din săptamâna a cincea din Postul Mare, când este pomenită Cuvioasa Maică Maria Egipteanca, sunt în mod deosebit denii de pocăinţă, de conştientizare a morţii spirituale a sufletului robit de păcat şi patimi. 

Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos au în centrul lor taina suferinţelor sufleteşti şi trupeşti ale Mântuitorului ca urmare a păcatelor oamenilor, arătate în invidie şi ură, lăcomie şi trădare, frică prea mare şi lipsă de fidelitate, etc. 

Pe de altă parte slujbele deniilor arată şi puterea pocăinţei. 

Patima iubirii de arginţi a ucenicului Iuda Iscarioteanul este pusă în contrast cu pocăinţa şi dărnicia femeii păcătoase, care a folosit fără zgârcenie mirul de mare preţ pentru a prevesti şi cinsti taina morţii lui Hristos. 

Frica prea mare a ucenicului Petru în faţa unei slujnice atunci când s-a lepădat de Hristos este pusă în contrast cu pocăinţa tâlharului de pe cruce, care în ultima clipă a vieţii sale a câştigat raiul tocmai pentru că s-a pocăit şi L-a rugat pe Hristos, zicând: "Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!" (Luca 23, 42). 

Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi sunt un urcuş abrupt şi intens spre Înviere; ele sunt ca o culme pentru cei care au postit şi s-au pocăit de păcatele lor, sau ca un tren de ultimă oră, ca o chemare stăruitoare pentru cei întârziaţi în hotărârea lor de a se întoarce spre Hristos înainte de marea sărbătoare a Învierii. 

Cântarea: "Iată, Mirele vine la miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind…", precum şi cântarea: "Camara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa…", exprimă cel mai intens tensiunea dintre pocăinţă şi iertare, dintre priveghere şi aşteptarea bucuriei învierii şi a întâlnirii cu Hristos. 

Deniile nu sunt doar slujbe de dimineaţă săvârşite seara, până târziu în noapte, ci scopul lor principal este ca, prin rugăciune şi cântare, prin citirea Sfintei Scripturi şi meditaţie, prin pocăinţă şi post, să alungăm din suflet întunericul păcatelor şi să ne umplem de lumina cea tainică şi nevăzută, dar reală şi simţită ca bucurie, a prezenţei iubitoare a lui Hristos în noi şi în cei care se roagă împreună cu Biserica Sa. 

Odinioară, mai ales la sate, lumânarea de ceară curată aprinsă de credincioşi în biserică, la deniile din Săptămâna Patimilor, era la sfârşit purtată în mână până acasă, ca arvună a luminii învierii, ca semn că rostul şi folosul slujbei deniilor este acela de a aduna în timpul Postului lumină în suflet spre a ne bucura de lumina cea mare şi deplină a Sfintelor Paşti. […] 

Slujba deniilor se află în Triod, o carte voluminoasă de strană care conţine slujbele specifice perioadei de trei săptămâni dinaintea începutului Postului Sfintelor Paşti şi perioadei de şapte săptămâni a Postului Paştilor. Totuşi, Triodul este o carte mai greu de purtat şi de mânuit, astfel încât ea nu este la îndemâna tuturor credincioşilor. În plus, numărul mare de studenţi în teologie şi elevi de Seminar cere ca cele mai solemne, frumoase şi îndrăgite părţi ale vieţii liturgice ortodoxe să fie mai accesibile tinerilor şi credincioşilor dornici să participe mai activ şi mai uşor la rugăciunea comună a Bisericii. Bogăţia spirituală a Ortodoxiei trebuie înţeleasă mai bine, pentru a fi apreciată, apărată şi promovată mai mult. 

(Preafericitul Părinte Daniel în prefaţa "Lumină spre Lumina Învierii. Înţelesul şi folosul postului", la cartea "Deniile din Postul Mare", apărută la Editura TRINITAS) 

Cele două denii din săptămâna a cincea sunt utreniile zilelor de joi şi sâmbătă săvârşite seara, în ajun. Slujba este o utrenie de post care înglobează în ea cele două piese imnografice foarte importante şi frumoase: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, imnograf din secolul al VIII-lea (prăznuit la data de 4 iulie) şi Acatistul Bunei Vestiri, atribuit patriarhului Serghie al Constantinopolului (sec. VII). Prima piesă imnografică, cunoscută şi sub numele de Canonul de pocăinţă este alcătuit din 250 de imnuri sau strofe în care autorul exprimă în forma întraripată zdrobirea inimii celui păcătos, constituind un imn statornic spre pocăinţă. Cea de a doua compoziţie imnografică, Acatistul Bunei Vestiri, este un imn de laudă închinat Maicii Domnului, alcătuit din 24 de strofe. Această piesă imnografică dă expresie sub formă poetică, învăţăturii Bisericii despre Maica Domnului. 

Întreaga Săptămână a Patimilor este o meditaţie la patimile Domnului, dar şi la ultimele fapte şi învăţături de la El. Pe de altă parte, aceasta este o săptămână de intensificare a eforturilor noastre duhovniceşti în vederea unei pregătiri mai bune pentru Praznicul Învierii. Inclusiv postul din această săptămână, începând cu Sâmbăta lui Lazăr şi până-n Sâmbăta Mare, este văzut şi trăit ca un post mai special de pregătire pentru Paşti. 

De luni până vineri, în ziua cumplită a răstignirii, preoţii rostesc rugăciuni rituale, cânturi, citesc fragmente liturgice din Vechiul Testament (Psalmi, Profeţi etc.), numite paremii. Cât despre Evanghelii, ele sunt rânduite astfel ca în fiecare zi din Săptămâna Patimilor să se citească o anumită Evanghelie.

Primele trei zile ale Săptămânii Patimilor: Sfânta şi Marea Luni / Marţi / Miercuri sunt asemănătoare în rânduiala slujbei, chiar dacă fiecare zi are ca subiect de prăznuire evenimente sau pilde diferite.