BluePink XHost |
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink |
La terminarea casei şi după amenajarea acesteia, când este gata de locuit sau cel care urmează a o locui hotărăşte să se mute în ea, va fi chemat preotul pentru a face sfinţirea şi binecuvântarea casei noi care urmează a fi locuită pentru prima dată. Sfinţirea casei se poate face şi atunci când ne mutăm într-o locuinţă nu neapărat nouă, care nu ştim dacă a fost sfinţită atunci când a fost construită. De asemenea, se face sfinţirea casei după renovarea acesteia.
De ce facem sfinţirea casei noi?
Binecuvântarea şi sfinţirea casei noi este ca un botez pentru om, este un fel de încreştinare a casei, a locului, a spaţiului în care urmează a locui cineva. De aceea, vom vedea, că pe lângă apa sfinţită cu care se stropeşte casa, se foloseşte şi ungerea cu untdelemn sfinţit precum la copilul nou botezat ungerea cu untdelemn şi cu Sfântul Mir. Este un act de mărturisire a dorinţei, a opţiunii, a alegerii noastre de a trăi cu Dumnezeu, sub stăpânirea şi Împărăţia lui Dumnezeu. Prin slujba de binecuvântare aşezăm casa cea nouă sub oblăduirea lui Dumnezeu, sub paza şi binecuvântarea Lui. Slujba săvârşită de preot are menirea de a alunga orice lucrare a forţelor răului, ea are mai întâi un caracter de exorcizare a locului şi a casei, aşa cum facem exorcizările sau lepădările înainte de botezarea pruncului nou născut. Aceasta afirmă, în acelaşi timp hotărârea celor ce vor locui în casa respectivă de a se lepăda de orice lucrare rea, de orice păcat şi fărădelege şi de a se feri şi lupta pentru a nu cădea sub stăpânirea diavolului şi a duhurilor lui în vreun fel anume. După aceea, în locul unde a fost alungată orice lucrare şi prezenţă a răului este adusă, prin slujba preotului, binecuvântarea şi sfinţirea lui Dumnezeu, pe care El o trimite tuturor celor care vor să trăiască după voia Lui şi îşi exprimă această hotărâre. Casa nesfinţită, ca şi omul nebotezat, este vulnerabilă lucrării celui viclean şi a tuturor relelor, poate fi bântuită de duhuri rele şi de răutăţile oamenilor, de vrăjitorii sau blesteme. Dimpotrivă, casa sfinţită şi cei ce locuiesc în casa sfinţită şi binecuvântată sunt ocrotiţi în faţa tuturor relelor, dacă ei înşişi nu aduc răul în casă prin săvârşirea lui.
Ce trebuie să pregătim pentru sfinţirea casei noi?
Credinciosul va avea grijă ca, mai înainte, să pregătească în casa nouă o măsuţă frumos acoperită, orientată spre răsărit, pe care va aşeza următoarele:
- un vas larg la gură (castron) cu apă curată
- câteva fire de busuioc
- un pahar sau o ceaşcă mai mărişoară cu untdelemn curat
- câteva beţişoare de mărimea unei scobitori (pot fi chiar scobitori) sau a unui băţ de chibrit, înfăşurate la unul din capete cu vată
- unul sau două sfeşnice mici de masă cu lumânări curate de ceară
- căţuie cu cărbune aprins şi tămâie
- o pâine, o sticlă de untdelemn şi una de vin
- din fructele sau alimentele specifice zonei şi perioadei în care se săvârşeşte slujba
- un prosop curat pe care preotul îşi va şterge mâna după sfinţirea apei.
Pe aceiaşi masă, preotul va mai aşeza Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi cartea de slujbă.
Toate uşile camerelor vor fi larg deschise pentru ca preotul să poată intra în ele pentru a le binecuvânta şi sfinţi.
Icoanele pentru casa nouă
Este bine ca odată cu binecuvântarea casei noi să aşezăm în camere şi icoanele pe care le-am pregătit şi le-am sfinţit la biserică din vreme. Dacă nu ne-am îngrijit pentru sfinţirea icoanelor mai înainte, putem cu acest prilej să sfinţim şi icoana sau icoanele pe care le vom aşeza în casă. În cazul acesta vom aşeza pe masă şi icoanele respective, pe care dacă nu sunt sfinţite mai înainte, le va sfinţi preotul cu această ocazie. Familiei tinere este indicat să i se dăruiască icoana şi candela pentru noul cămin.
Pomelnicul familiei
Trebuie, de asemenea, să fie pregătit şi un pomelnic (o listă) cu numele celor ce vor locui în casa nouă, pe care preotul îi va pomeni la momentul potrivit. Alături de stăpânii casei mai pot fi trecuţi în pomelnic membrii familiei, cei apropiaţi şi cei prezenţi la slujbă. Se poate face un pomelnic şi pentru morţii familiei.
Unde şi cum stăm cu slujbă?
Cei prezenţi la săvârşirea slujbei vor sta în spatele preotului ca la biserică, iar preotul va sta în faţa mesei amenajate special, toţi cu faţa spre răsărit. Nu este bine să stăm în faţa preotului. Slujba nu este un spectacol la care se priveşte ci o lucrare la care trebuie să participăm, la care avem partea noastră de contribuţie, alături de preot, urmărind cu atenţie rugăciunile pe care le face preotul şi rugându-ne împreună cu el. Credincioşii trebuie să fie atenţi la citirea Sfintei Evanghelii şi a rugăciunilor de sfinţire să îngenuncheze. Ei pot sta în genunchi şi toată slujba.
Slujba sfinţirii apei şi rugăciunile speciale
Mai întâi, preotul va săvârşi slujba sfinţirii apei. Apoi va rosti o rugăciune în care se roagă lui Dumnezeu "să păzească nevătămaţi de toată răutatea pe cei ce voiesc a locui în casa cea nouă, să-i binecuvânteze pe dânşii şi locuinţa lor şi să păstreze totdeauna viaţa lor nebântuită de răutăţi, dăruindu-le cu îndestulare toate bunătăţile spre folos..." Urmează o altă rugăciune pe care preotul o rosteşte în taină şi în care se roagă pentru ca Hristos, Dumnezeul nostru "să binecuvânteze casa aceasta, să întărească cu frica Sa pe cei ce vor locui în ea şi să-i păzească nevătămaţi de cei potrivnici." Tot în această rugăciune, preotul se roagă lui Dumnezeu "să binecuvânteze şi să înmulţească toate bunătăţile în casa aceasta", făcând semnul binecuvântării peste prinoasele aşezate pe masă.
Sfinţirea untdelemnului
Urmează sfinţirea untdelemnului, peste care preotul face semnul Sfintei Cruci de trei ori, rostind de fiecare dată: "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin", şi rugându-se ca Dumnezeu să trimită peste untdelemnul acela "harul Preasfântului Său Duh şi să-l sfinţească ca să fie spre sfinţirea locului şi a casei ce s-a zidit pe el şi spre alungarea tuturor puterilor celor potrivnice şi a bântuielilor diavoleşti".
Stropirea casei cu apă sfinţită
Apoi preotul, înmuind busuiocul în apa sfinţită, stropeşte toţi pereţii casei de jur împrejur şi în toate camerele, zicând: "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, prin stropirea cu această apă sfinţită să se depărteze toată lucrarea diavolească cea vicleană. Amin." Cineva din cei ai casei va purta vasul cu apă sfinţită, însoţindu-l pe preot.
Despre alungarea răului
Această alungare a răului şi a forţelor lui se face de preot prin invocarea numelui Sfintei Treimi şi prin stropirea cu apă sfinţită. Omul nu poate lupta singur împotriva diavolului. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a avut puterea să alunge pe demoni din cei care erau stăpâniţi de ei şi din locurile bântuite de aceştia. În Sfintele Evanghelii avem o mulţime de referiri la această biruinţă împotriva diavolilor (Matei 8, 28; 9, 32; Marcu 5, 1-15; Luca 9, 38-42; 13, 32). Mântuitorul Hristos a dat această putere şi Apostolilor Săi: "Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi - ne relatează Sf. Evanghelist Matei - le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă" (Matei 10, 1; Marcu 6, 13). Din prima istorie a Bisericii, care este cartea Faptele Apostolilor, aflăm că ucenicii Mântuitorului, dar şi urmaşii acestora, preoţii hirotoniţi de Apostoli, aveau puterea să alunge demonii şi duhurile rele în numele lui Hristos (Fapte 8, 7; 19, 12). Prin urmare, îndepărtarea duhurilor rele de la casa cuiva, din vreun loc anume şi chiar din oamenii posedaţi de demoni nu se poate face decât de preoţi în numele şi cu puterea lui Iisus Hristos, în numele lui Dumnezeu cel închinat în Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, prin slujbe rânduite de Biserică. Cei ce recurg la serviciile vrăjitoarelor sau a tot felul de lucrături trebuie să ştie că acestea nu lucrează cu puterea lui Dumnezeu şi nici în numele lui Dumnezeu, ci lucrează cu puterea diavolului. Izbăvirea de rău pe care pare că o aduc este o amăgire sau eliberarea de un rău pentru a fi dat unui rău mai mare, pentru a fi dat în mâinile diavolului. Diavolul există şi lucrarea diavolului de asemenea. Singura apărare împotriva acestui neobosit vrăjmaş al omului şi al lui Dumnezeu este binecuvântarea şi sfinţirea adusă prin rugăciunile şi slujbele Bisericii săvârşite de preoţii care au harul sfinţitor primit prin hirotonia săvârşită de episcop.
Ungerea casei cu untdelemn sfinţit
După ce a stropit peste tot, preotul ia un beţisor înfăşurat la un capăt cu vată sau bumbac, îl înmoaie în untdelemnul sfinţit şi însemnează pereţii tuturor camerelor cu semnul Sfintei Cruci, zicând: "Se binecuvântează casa aceasta, prin ungerea cu acest untdelemn sfinţit, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin."
De ce se unge casa cu untdelemn sfinţit?
Untdelemnul este foarte mult folosit în lucrarea sfinţitoare a Bisericii. Untdelemnul este materia prin care se transmite lucrarea sfinţitoare a harului Sfântului Duh. Tot prin ungerea cu untdelemn sfinţit se transmite lucrarea tămăduitoare a Duhului lui Dumnezeu la slujba Sfântului Maslu. Copilul se unge şi el cu untdelemnul sfinţit înainte de botez. De asemenea, la sfârşitul Sfintei Liturghii şi al altor slujbe, credincioşii sunt miruiţi, însemnaţi pe frunte cu untdelemn sfinţit. Prin ungerea cu untdelemnul sfinţit omul, casa sau oricare obiect primeşte pecetea, semnul, atingerea dumnezeirii, prin care este consacrat lui Dumnezeu. În Vechiul Testament, Dumnezeu Însuşi porunceşte lui Moise folosirea untdelemnului sfinţit împreună cu alte mirodenii pentru sfinţirea prin ungerea cu acesta a tuturor lucrurilor destinate cultului: "Să ungi cu el cortul adunării, chivotul legii şi toate lucrurile din cort, masa şi toate cele de pe ea, sfeşnicul şi toate lucrurile lui, jertfelnicul tămâierii, jertfelnicul arderii de tot şi toate lucrurile lui, baia şi postamentul ei. Şi să le sfinţeşti pe acestea şi va fi sfinţenie mare; tot ce se va atinge de ele se va sfinţi." (Ieşire 30, 23-25). Aici este vorba de mirul cu care nu aveau voie să se ungă decât lucrurile din templu şi preoţii. În Noul Testament se aminteşte ungerea celor bolnavi cu untdelemn de către preot, în numele Domnului: "Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului" (Iacov 5,14).
Citirea Sfintei Evanghelii
Se citeşte apoi Sfânta Evanghelie de către preot, stând cu faţa la răsărit, timp în care cei prezenţi îngenunchează. Citirea Sfintei Evanghelii, ca de fiecare dată când se face, înseamnă prezenţa Domnului nostru Iisus Hristos, prin propriile Sale cuvinte. Citirea Sfintei Evanghelii este momentul când Hristos Însuşi ne vorbeşte. De aceea, la acest moment se îngenunchează ca în faţa lui Dumnezeu.
Ectenia întreită sau rugăciunea stăruitoare
În sfârşit, ultimul moment important al slujbei îl constituie ectenia întreită, o rugăciune de cerere stăruitoare, la care cântăreţul sau credincioşii răspund de fiecare dată cu "Doamne miluieşte" de trei ori. În momentul acela, preotul Îl roagă pe Dumnezeu pentru binele casei noi şi a celor ce vor locui în ea şi pentru îndepărtarea a tot răul. Preotul se roagă lui Dumnezeu astfel: "Încă ne rugăm ca să trimită binecuvântarea Sa asupra casei acesteia şi asupra robilor Săi (aici pomeneşte numele celor ce vor locui în casă) şi asupra tuturor celor ce voiesc a locui cu evlavie în ea; să le trimită pe îngerul Său cel milostiv, ca să-i păzească şi să-i ferească de toată răutatea şi să-i povăţuiască spre lucrarea tuturor faptelor celor bune şi spre împlinirea sfintelor porunci ale lui Hristos; să-i păzească de foamete, de molimă, de cutremur, de potop, de foc, de sabie şi de venirea celor de alt neam asupra lor; şi să le dăruiască sănătate şi să-i întărească cu zile îndelungate şi întru toate să-i îndestuleze, să zicem toţi: Doamne auzi-ne şi ne miluieşte." În acest moment, preotul se poate ruga pentru toţi cei prezenţi, pomenindu-le numele ca şi pentru cei care nu sunt de faţă dar pentru care cei ai casei doresc a face rugăciune. Se obişnuieşte în unele locuri să se facă şi rugăciune de pomenire a celor morţi.
Binecuvântarea prinoaselor sau a bucatelor
Dacă nu a făcut-o mai înainte, tot acum preotul poate binecuvânta prinoasele aşezate pe masă, rugându-se pentru înmulţirea lor în casa aceea: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, binecuvântează pâinea, vinul, untdelemnul şi toate prinoasele puse înaintea Ta de robii Tăi şi le înmulţeşte pe ele în casa aceasta, în oraşul (sau în satul) acesta, în ţara aceasta şi în toată lumea Ta, că Tu eşti Cel ce binecuvântezi şi Sfinţeşti toate, Hristoase Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Preasfântului şi de viaţă Făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."
Agapa
Ca şi la punerea temeliei, şi acum se poate organiza o mică agapă, ca expresie a mulţumirii şi a bucuriei pe care o trăiesc cei care au reuşit să-şi ridice casa sau să se mute în casă nouă. Este bine ca bucuria aceasta să o împartă cu cei dragi ai lor, cu prietenii şi cu vecinii.
Când se poate săvârşi slujba de binecuvântare a casei noi?
Se recomandă ca slujba de binecuvântare a casei noi să se săvârşească duminica sau în zile de sărbătoare, după ce la biserică s-a săvârşit Sfânta Liturghie. Credincioşii care s-au bucurat de ajutorul lui Dumnezeu şi au ajuns la terminarea casei sau cei care şi-au cumpărat casă nouă, se cade să aducă ofrandă de mulţumire la Sfânta Liturghie, prescură şi vin pentru săvârşirea Sfintei Liturghii şi alte prinoase pentru a fi binecuvântate de preot la sfârşitul slujbei şi împărţite ca dar celorlalţi credincioşi. Dacă se poate, cei care doresc să facă sfinţirea casei este de dorit să postească câteva zile, să se spovedească şi să se împărtăşească la Sfânta Liturghie din ziua respectivă, pentru ca în casa nouă, binecuvântată şi sfinţită, curăţită de orice lucrare rea, să intre şi ei curăţiţi de tot păcatul şi de toată răutatea. În felul acesta se pune, într-adevar, început bun. Slujba aceasta se face nu numai la casa ridicată de noi ci şi la cea cumpărată, care urmează a fi locuită pentru prima dată sau care deşi a fost locuită nu a fost sfinţită la început din neglijenţă sau din alt motiv.
Crucea pe casă
Se obişnuieşte, în unele regiuni ale României, ca la casa nouă să se aşeze pe acoperiş o cruce sau chiar două, de mărime potrivită, discretă. Este foarte potrivit şi foarte frumos ca o casă locuită de o familie creştină să poarte semnul Crucii pe acoperiş. Trebuie însă avut grijă ca acesta să fie de bun gust, să se armonizeze cu mărimea şi cu forma casei şi, oricum, să fie de proporţii mici. Acest obicei s-a inspirat desigur din crucea existentă pe turla bisericilor. Casa unui creştin este şi ea un loc unde se face rugăciune, se fac închinăciuni şi se încearcă o vieţuire cuviincioasă. Semnul sfintei Cruci este foarte drag creştinului ortodox, de aceea el este foarte răspândit şi în casa acestuia. Tradiţia românilor ne arată că foarte multe din obiectele de folosinţă ale acestora purtau semnul crucii. Pentru creştini Crucea este semnul biruinţei asupra răului şi apărătoare de tot răul. "Armă împotriva diavolului crucea Ta ne-ai dat-o nouă..." cântăm într-un tropar de la Sfântul Maslu.
Made with Mobirise
Free Offline Web Software