Despre noi

BISERICA PENTRU SURZI

Comunicare şi slujire prin limbajul mimico-gestual

"Neliniştile şi tulburările vieţii nu vin din schimbarea norocului, ci cauzele acestora sunt în noi înşine şi în puterea sufletului nostru". (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dumnezeu vorbeşte pentru oricine, în limba pe care acesta o înţelege. Există însă o categorie de oameni pentru care Dumnezeu Cuvântul vorbeşte doar prin semne. Deşi trăiesc printre noi, surdo-muţii formează o comunitate a lor, întemeiată pe solidaritatea tăcerii. Chiar dacă sunt altfel decât ceilalţi, aceştia Îl iubesc la fel de mult pe Dumnezeu, la fel cum şi El o face. Faptul că nu pot comunica decât prin semne nu le închide uşa către mântuire.

Biserica nu i-a lăsat la voia întâmplării. Încă din 1997 Biserica Ortodoxă Română a iniţiat unele proiecte pentru a-i aduce aproape de Dumnezeu şi pe cei care nu se puteau spovedi decât prin bileţele, pe cei care atunci când îşi botezau sau îşi cununau copiii nu puteau înţelege mai nimic din Sfintele Taine.

Izvorât din dorinţa de a se adresa unei categorii umane ce-şi consumă existenţa lângă steaua singurătăţii, ca mijloc util de vestire a Evangheliei, comunicarea şi slujirea prin limbajul mimico-gestual este o izbândă, un triumf al Bisericii creştin-ortodoxe. Comunicare şi slujire sunt doi termeni care se conjugă armonios în misiunea pe care Biserica şi-a asumat-o în planul libertăţii cunoaşterii de către surzi, a unui limbaj specific prin care să comunice cu lumea din jur, prin care să-şi reformuleze o cultură proprie, deja existentă în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie.

Biserica "Acoperământul Maicii Domnului" este prima din Bacău construită special pentru persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire. Aici se pot ruga, îl pot descoperi şi cunoaşte pe Dumnezeu, pot să se bucure de iubirea divină. Ştim că şi surdo-muţii sunt făpturile lui Dumnezeu, cu dorinţe, vise şi planuri, dar şi cu multe căderi în păcat. În această biserică îşi găsesc duhovnicul care le înţelege limbajul mimico-gestual, care le "ascultă" grijile, care-i va călăuzi pe calea mântuirii.

Biserica noastră încearcă să intervină în viaţa lor, în formarea lor, în pregătirea pentru viaţa de familie, ajutându-i totodată să înlăture barierele create de atitudinea de milă şi ignoranţă. Aici îşi gasesc un loc în mijlocul celor care nu au deficienţe de auz, purtând toţi cu demnitate numele de copii ai Lui Dumnezeu, putând apărea lângă noi în faţa Sfântului Altar la momentul Euharistic.

Pentru că în biserică vin atât surdo-muţi, dar şi persoane care nu au astfel de deficienţe, slujbele se ţin în mod normal, însă sunt traduse cu ajutorul unui interpret. Este atât de binecuvântată această comuniune a tuturor celor zidiţi de Dumnezeu.

"Când veţi curăţa sufletele voastre, atunci vor străluci şi se vor împărtăşi de prezenţa lui Dumnezeu şi de dumnezeiasca şi cereasca Sa strălucire. Atunci, sufletele vor fi ca nişte oglinzi curate, receptive la lumina dumnezeiască şi vor putea primi şi ele strălucire". (Sfântul Dionisie Areopagitul)

ARHITECTURA

"Bisericile de lemn maramureşene şi-au câştigat demult faima binemeritată atât în rândul specialiştilor cât şi în cel al publicului larg din mai multe ţări ale lumii. Ele reprezintă, fără îndoială, una din culmile artei de a construi în lemn de pe continentul nostru." (Paul Petrescu, 1969).

Bisericile de lemn maramureşene sunt o sinteză fericită între elemente de arhitectură majoră din Europa răsăriteană şi apuseană, la care se adaugă sinteza dintre planul de origine bizantină şi formele gotice care se înfăţişează sub forma unei arhitecturi originale autohtone. Ele se remarcă prin tehnica îmbinărilor din lemn - numite şi rosturi (o tehnică specifică de îmbinare a lemnului fără cuie sau cu ajutorul cuielor de lemn în anumite situaţii impuse de locul şi rezistenţa îmbinărilor) şi a realizării învelitorilor din şindrilă.

Biserica noastră este o urmaşă a construcţiilor vechi din Maramureş , acum monumente istorice Unesco. Planul bisericii este dreptunghiular şi simplu, cu un turn-clopotniţă de 27 de metri amplasat pe pronaos - prevăzut cu un foişor în vârful căruia este fixată o Sfântă Cruce.

"În trecut, foişorul servea şi ca turn de observaţie, iar în timp de primejdie (năvăliri, foc) se bătea toaca şi se trăgeau clopotele, într-un anume fel, avertizând comunităţile pentru a-şi lua măsurile de securitate potrivite situaţiei" (Grigore Man - "Bisericile de lemn din Maramureş")

Biserica are doar o absidă centrală ce prelungeşte forma dreptunghiulară (de navă) înspre est, element păstrat din tradiţia bizantină, de a orienta altarul spre est. Acoperişul din şindrilă îţi creează senzaţia de fină dantelărie din lemn. Fiind ascuţit în partea superioară, cu laturile foarte abrupte, permite scurgerea rapidă a ploii şi zăpezii. Pridvorul deschis aflat în partea vestică (la intrare) este aidoma caselor ţărăneşti, cu stâlpi bogat ornamentaţi sculptural.

Pereţii sunt din bârne fără decoraţiuni, singura excepţie fiind frânghia răsucită sculptată - brâul împletit, care înconjoară biserica (simbolul Sfintei Treimi).

Biserica este compartimentată în interior după specificul bisericilor ortodoxe în pronaos, naos şi altar, intrarea fiind prin pridvor.

Concepţia arhitecturală complexă este absolut remarcabilă, fiecare element având un rol dublu, constructiv şi decorativ. Dimensionarea denotă un deosebit simţ al proporţiilor: spaţiul interior este conceput la scară umană, rămânând în acelaşi timp impunător.

"Când intri în biserica de lemn, din tumultul oraşului te simţi în altă lume. Cei care au fost la Muzeul Satului din Bucureşti cunosc acest sentiment. Mirosul de lemn, ghivecile de flori, policandrele din coarne de cerb te transpun într-o lume curată, strămoşească şi cu origini nepătate." (Inima Bacăului - "Minunea dintre blocuri")

ISTORIC

1 februarie 2007

În cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, începând cu data de 01 februarie 2007, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Eftimie - Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului şi a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul - Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, s-a înfiinţat Parohia pentru deficienţii de auz, cu hramul "Acoperământul Maicii Domnului" din oraşul Bacău, având ca slujitor pe părintele Ichim-Radu Gabriel.

31 iulie 2008

Se obţine suprafaţa de teren de 444 metri pătraţi pentru ridicarea lăcaşului de cult. Terenul a fost obţinut cu titlu gratuit pe durata existenţei clădirii, printr-o hotărâre a Consiliului Local al Primăriei Bacău.

19 noiembrie 2008

A avut loc oficierea slujbei de punere a pietrei de temelie a bisericii de către Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, împreună cu un sobor de preoţi.

12 iunie 2009

Obţinerea autorizaţiei de construcţie.

Iulie 2009

Începe construirea unei capele provizorii.

12 decembrie 2009

Se oficiază slujba de sfinţire a capelei provizorii de către părintele protopop Constantin Tomozei alături de un sobor de preoţi.

30 aprilie 2010

Se demontează capela provizorie şi se începe construirea bisericuţei de lemn, atât de aşteptată de către enoriaşi.

26 mai 2010

Se finalizează ridicarea bisericii de lemn. Lucrarea a fost efectuată de către meşteri lemnari din localitatea Bârsana, judeţul Maramureş.

iunie 2010 - până în prezent

Au urmat lucrări de infrastructură: executarea lucrărilor de canalizare, realizarea alimentării cu apă, realizarea reţelei de curent electric, realizarea alimentării cu gaz metan, realizarea sistemului de paratrăsnet.

În interiorul bisericii s-au făcut următoarele lucrări: s-au izolat pereţii cu vată minerală, s-au lambriat pereţii, s-au confecţionat policandre din coarne de cerb îmbinate cu elemente de stejar sculptat-realizate de meşteri din Bucovina (3 bucăţi), s-a izolat pardoseala cu polistiren şi vată minerală, s-a realizat duşumeaua peste care s-a aplicat parchet de nuanţa nucului, s-a construit Sfânta masă-placată cu marmură, s-au realizat cafasul (balconul) şi o încăpere ce va deservi ca bibliotecă a bisericii, s-a montat sistem de alarmă, s-a montat catapeteasma, s-au montat centrala termică şi 9 calorifere, s-au montat două sisteme de aer condiţionat, s-a montat un sistem video pentru vizualizarea pe ecran în timpul slujbelor a interpretului în limbaj mimico-gestual, s-au montat sisteme de supraveghere video, s-au confecţionat / montat icoanele de pe catapeteasmă, s-au confecţionat / montat icoanele de pe pereţii bisericii, s-au realizat stranele pentru credincioşi, s-au realizat stranele pentru cântăreţi şi pentru interpretul în limbaj mimico-gestual, s-au confecţionat tetrapodele sau iconostasele mici, s-au confecţionat scările pentru urcarea în balconul bisericii şi în turlă.

În exteriorul bisericii: s-au făcut placarea temeliei cu piatră de carieră şi realizarea aleilor dimprejurul bisericii, s-au construit: o locuinţă parohială, un grup sanitar, un pangar, s-a realizat centrul de recreere pentru surzi, s-a realizat un lumânărar, s-a turnat şi a fost placată cu piatră de carieră temelia pentru gardul împrejmuitor al bisericii, care s-a ornat cu elemente din lemn, fiind conceput în acelaşi ton arhitectural cu biserica, s-a placat curtea bisericii cu piatră de carieră, s-au montat bănci în curtea bisericii, s-a achiziţionat un clopot ce a fost montat în turla bisericii.

2 octombrie 2010

Se oficiază slujba de sfinţire a bisericii noastre cu hramul "Acoperământul Maicii Domnului".

Accesaţi linkul
TUR VIRTUAL 360
pentru a vedea bisericuţa noastră.

Despre OAMENI şi locuri

Pentru toţi cei care vor păşi pragul bisericuţei noastre sau doar "pragul" site-lui nostru, trebuie neapărat să le spunem în cele ce urmează şi istoricul pe care l-am aflat şi noi la rândul nostru.

"Povestea începe demult… Începutul nu şi-l mai aminteşte nimeni. Cei care au fost contemporani cu începutul au plecat să-l povestească strămoşilor lor. Am mai rămas câţiva care ne aducem aminte mai mult de sfârşit. Anul 1965 a fost sfârşitul…

Îmi amintesc că parohia pe care vreau să o descriu avea ca limite cardinale zona pârâului Bârnat, calea ferată ce duce spre Roman, strada Ştefan cel Mare şi Şcoala nr. 4 (actuala "Georgeta Mircea Cancicov"). Iar locul pe care era amplasată este în apropiere de bisericuţa aceasta. Biserica avea ca hram numele Marelui Mucenic Dumitru. Nu-mi mai amintesc anul când a fost ridicată, ştiu doar că era veche atunci când eu eram copil (m-am născut în anul 1943). Ceea ce mai ştiu din spusele celor bătrâni este că în anul 1944 a fost jefuită iar în anul 1946, din motive rămase neştiute, a ars până la temelie.

Rămasă fără loc de rugăciune, parohia a încercat în zadar găsirea unei soluţii pentru alinarea sufletelor enoriaşilor. Nici regimul aflat la putere nu sprijinea în nici un fel înălţarea de biserici.

Oamenii locului se adunau şi discutau, iar până la urmă un om simplu a găsit soluţia salvatoare: şi-a pus casa la dispoziţia celor care duceau lipsa unei biserici. Era situată cam pe unde este azi intersecţia străzilor Aprodu Purice şi Bucium.

Un OM mare cu un nume obişnuit, dar un nume pentru istoria memoriei colective: Oprişan Neculai. Imaginaţi-vă o casă micuţă, cu două camere între care s-a dărâmat un perete pentru a face loc altarului şi naosului. Alături s-a înălţat o clopotniţă micuţă ce vestea duminica şi la sărbători coborârea Sfântului Duh printre oameni. Nenea Oprişan şi familia lui locuiau într-o dependinţă lângă biserică. Atât de aproape de Dumnezeu…

Pe lângă membrii parohiei, la slujbe participa deseori un grup de munteni: erau plutaşi şi ţapinari care veneau pe Bistriţa, cu plutele, şi aduceau lemn pentru Fabrica de prelucrare a lemnului, fabrică ce purta nume de martiri: "Horea, Cloşca şi Crişan" (pe scurt H.C.C.)

Preoţii nu mi-i mai amintesc, au trecut mulţi ani de atunci. Doar ultimilor doi le mai ştiu numele: părintele Solomon Petru şi părintele Negoiţă Vasile. Au slujit până la sfârşit. Sfârşitul a venit în 1965: sub pretextul modernizării zonei, regimul comunist a dărâmat ceea ce un om a construit cu mare trudă şi iubire de Dumnezeu. Neculai Oprişan a fost mutat în altă parte şi nimeni nu a mai auzit vreodată de el. Dublă a fost durerea din inima lui: pe de o parte şi-a văzut dărâmată casa făcută din greu, pe de altă parte a văzut dărâmată Casa lui Dumnezeu, căreia îi făcuse loc în casa lui.

De atunci şi până după 1989, cartierul Nord nu a mai avut nicio biserică. Grea povară şi greu blestem au adus comuniştii peste oamenii acestui loc, nevoiţi să meargă la alte biserici din centrul oraşului sau din celălalt capăt al oraşului, spre Gherăieşti.

După 1989, hramul bisericii s-a mutat în celălalt capăt al oraşului, iar în zonă s-au construit alte biserici întru slava lui Dumnezeu. Vocilor care spun că sunt prea multe biserici în cartierul Nord (şi am auzit destul de multe) le-aş răspunde că biserica nu face rău nimănui, şi apoi, e nevoie de multă credinţă pentru a repara răul pe care vechiul regim l-a făcut călcând în picioare demnitatea umană şi dreptul oamenilor la Dumnezeu.

Recursul meu se vrea însă a fi făcut pentru cinstirea memoriei unui OM simplu, care a ţinut aprinsă candela credinţei în acest capăt de oraş şi care a pregătit , fără să ştie atunci, temelia bisericilor din Cartierul Nord - OPRIŞAN NECULAI." (Din amintirile unui bun creştin)

Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă !